Misterul poporului pierdut

in prezent scriu la doua ficuri si voi continua la amandoua...cat mai apuc pana pe 15 septembrie
stiu ca asta incepe cam aiurea, dar celelalte capitole vor fi mai pe inteles.
critici si pareri dc aveti


CAP. 1-VIZITA LUI XELLOS

Era o noapte urata. Cerul era innorat, impiedicand stelele sa apara si lasand astfel capitala magiei albe intr-o bezna aproape totala. Singurele lumini proveneau de la ferestrele caselor si a tortelor de la porti. Fereastra de la ultimul etaj al unui palat imens era luminata slab. O lumanare palpaia ca vai de ea intr-un colt, aruncandu-si razele abia vizibile pe o masa de lemn inchis la culoare, frumos lacuita, pe care erau insirate mai multe scrisori. Prima era scrisa destul de neglijent, ca si cum ar fi fost compusa in mare graba, si nu avea darul s-o calmeze pe noua ei posesoare:

Draga Amelia,
Mi-am continuat calatoriile si am auzit tot felul de zvonuri. O parte din banuielile tale sunt adevarate, dar sunt multe lucruri ce au ramas ascunse.Din pacate n ustiu nimic de Lina. Acum doua zile am gasit doua sate distruse, dar nu cred ca ea a fost autoarea. Cineva sau ceva a patruns prin aceste locuri si face prapad. Nu cred ca va indrazni sa atace un oras, dar nu se stie. Daca totul merge bine, peste 3 zile sosesc in Seyruun si vom discuta atunci.
Ai grija de tine,
Zelgadis!

Sub aceasta scrisoare se mai afla una, cu un scris foarte frumos, ingrijit, ceva mai vesela:

Draga Amelia,
Magazinul de ulcioare merge mai bine ca niciodata. Ieri, Jillas a reusit sa vanta vreo 20. Pe-aici totul pare in regula, nu s-a intamplat nimic iesit din comun. Lui Valgaav ii merge foarte bine si am sperante ca n-o sa mai aiba ideile din trecut. Stii ceva de Lina si Gourry? Le-am scris, dar nu pot descifra scrisul lui Gourry. Sper ca n-au dat de necaz.
Cu drag,
Filia!

In stanga acesteia se afla o ultima scrisoare, ce parea scrisa pe un fel de hartie igienica. Avea un scris oribil, abia descifrabil, si cateva semne ce se vroiau litere:

Dag Amelie,

Eu bine. A gasit u han cu manare. Lina nu cu mine ca a peca acas. Zice ca sa intors i 2 zil.
Govy!

Usa camerei se deschise cu un scartait usor, in timp ce Amelia, printesa Seyruunului, se strecura inauntru. O inchise fara prea mare atentie si, dupa ce arunca o privire indurerata asupra scrisorilor, se apropie de fereastra. Un fulger strabatu cerul si aproape instantaneu se porni o ploaie torentiala. Tanara printesa privea absenta stropii de pe geam, simtindu-se ca si cum ar fi plouat in sufletul ei. De ceva vreme nu-si putea scoate din minte gandurile care o bantuiau fara incetare, intrebarile in legatura cu distrugerea misterioasa a satelor si soarta prietenilor ei. Filia cel putin era in siguranta, dar nu si ceilalti. Zelgadis calatorea singur...i s-ar fi putut intampla multe, Gourry putea fi prostit usor, iar Lina continua sa pastreze tacerea, ramanand imuna la scrisori. Probabil ca Luna o impiedicase sa raspunda. Da...asta trebuia sa fie motivul.
Ceva mai linistita, fata se tranti in pat, cu privirea atintita spre tavan, in timp ce o pisicuta mica, alba, se strecura timida langa ea. In timp ce animalul torcea, Amelia isi plimba mana prin blana sa, adancita in gandurile ei. Statu asa un timp cand auzi un mic pocnet si un individ se materializa din senin in fata ei. Cu un strigat de spaima, Amelia sari in picioare, insa apoi se mai calma, uitandu-se la moaca cunoscuta a monstrului.
-Buna seara, zise Xellos, afisand un zambet de parca ar fi fost cea mai nevinovata fiinta din lume.
-Ce...ce cauti aici? intreba Amelia, inca nerevenindu-si de pe urma socului.
Preotul paru sa-si aminteasca niste lucruri urate si pe fata sa aparu o mica strambaturs.
-Lina m-a trimis, zise el si fata il vazu pentru prima data putin enervat.
-Unde e? aproape ca tipa printesa. E bine?
-Da, zise Xellos pe un ton cam ciudat. Mi-a spus sa-ti dau asta.
Ii inmana o mica foaie ce arata ca un bilet rupt de undeva. Amelia il lua si il citi cu atentie. Cu rasuflarea taiata, isi ridica privirile spre Xellos, insa de-abia atunci observase ca acesta nu mai era acolo. Neavand timp sa dezbata misterul disparitiei lui, izbi usa de perete si alerga pe hol, in cautarea tatalui ei. In graba ei, nu simtise cand biletul ii aluneca din mana. Acesta ramase pe covorul visiniu, astfel incat i se vedea continutul. Avea un scris destul de frumos, insa, ca si scrisoarea lui Zelgadis, fusese compus in mare graba:

Amelia,

Nu-mi mai scrie. Sunt in Lumea Exterioara, dar sunt bine. Orice ai face, nu parasi Seyruunul.
Lina

Amelia gafaia pe coridor, in timp ce deschidea usile la nimereala. Stia in mod sigur ca tatal ei coresponda cu regele unui tinut din Lumea Exterioara, iar acel rege ar fi putut sa rezolve enigma.